Pauza mea

Categorie: Blog

În pauza mea scriu pe blog şi ce alt loc ar fi mai potrivit decât pauzamea.ro? Scriu despre ce îmi vine, subiecte serioase ca stresul, utile ca modul în care poţi scăpa de mahmureală sau diverse comentarii asupra unor ştiri deosebite.

  • Safari în România

    safari-in-romaniaGratis oameni buni, gratis. Safari în Romnânia. Şi foarte la îndemână. Astăzi a trebuit să mă duc până la Piteşti. Probabil nimic deosebit ai zice, dar e vorba de un început de călătorie pe DN72 Ploieşti-Târgovişte. Am făcut de câteva ori off-road în Portugalia cu un băştinaş, dar ăla săracul s-a chinuit să ne ducă vreo 250Km din Porto ca să găsim nişte rute intreresante pentru off-road. Îmi pare rău că nu am mai rămas în relaţii ca să-i fac o invitaţie pentru DN72, ar fi profund impresionant. În plus, după zona parcului industrial din Ploieşti poţi să vezi  chiar şi nişte maimuţe, din alea care lucrează pe drum, lângă drum, fac troturul…

    Drumul ăsta nu este recomandat minori(e)lor care-şi pot pierde virginitatea datorită grotelor din drum şi a zdruncinăturilor corespunzătorare şi nici persoanelor cu placă dentară  care  le va sări cu siguranţă din gură. M-am şi întors în aceeaşi zi şi mă gândesc să-mi fac o programare la ecograf să-mi identific noua ordine a organelor interne.

    Pe o bucată din drum, in dreptul unor linii de tren care traversau drumul naţional, autorităţile au considerat că porţiunea nu se ridică la nivelul aşteptărilor calitative deja constatate pe bucăţile anterioare de drum, aşa că au pus pur şi simplu pământ şi pietriş pentru a acoperi calea ferată. Cum am zis, e gratis şi e safari. Te bagi?

  • Moartea Domnului Bun Simţ

    moartea-dl-bun-simtCu toţii îşi aduceau aminte despre Dl. Bun Simţ. Fusese o persoană deosebită. Nu a supărat pe nimeni, dar asta nu înseamnă că şi-a petrecut viaţa făcându-le tuturor pe plac, nu. Când a fost cazul şi-a spus părerea într-un mod categoric, sincer, franc, deschis, păstrând ceea ce l-a definit pe întreaga sa existenţă: bunul simţ. Se întreba în ultimii lui ani de viaţă dacă nu cumva a ajuns şi el să spună că… Domnule, pe vremea mea, exista bun simţ… la fel cum spuneau cei mai în vârstă atunci când el era copil. Şi poate da, dar totuşi nu. Încă mai existau tineri cu bun simţ, tineri cu aparent bun simţ, tineri fără bun simţ şi exemplare ale rasei umane fără nici o legătură cu bunul simţ. Cu fiecare generaţie care avea să apară, viaţa lui se scurgea puţin câte puţin. Ar fi preferat să se piardă brusc, dar totuşi mai erau unii care-l ţineau în viaţă, iar el nu avea cum să le întoarcă spatele şi pur şi simplu să moară. Le datora măcar atât.

    A tot citit, învăţat, cum că ar fi trebuit să se schimbe, să înţeleagă prin bun simţ şi altceva, cum ar fi metodele şi tehnicile noi de comunicare, acelea prin care alegerea canalului este chiar mai importantă câteodată decât subiectul comunicării în sine, aroma de PR şi gustul înţepător al tehnicilor de vânzare, dar nu. Nu erau pentru el. Domnul Bun Simţ era conservator. Nu atât de conservator încât să fie ignorant cu vremurile lui, dar nici monden doar de dragul zilei ce va să vină.

    Dacă ar fi avut ocazia, ar fi citit şi partea de blog a sferei pe care o contempla zilnic şi sigur ar fi găsit un echilibru între dispute, certuri de doi lei şi alte păreri mai apropiate de gustul său, ascunse în gânduri electronice fugare. Ar fi fost probabil de acord că există o artă de a trăi, ar fi văzut că pentru el au existat şi pseudo-pledoarii scrise mai demult, ar fi găsit cum este văzut de mai departe şi cum  şi-ar regăsi calităţile căutate pe bloguri subiective, ar fi concluzionat probabil că nu ar fi avut şanse în politică, ar fi văzut că sunt încă tineri care ţin la el şi au dorinţa de a-l ţine în viaţă, ar fi meditat la faptul că este poate mai mult un stil de viaţă decât o atitudine.

    Cum îl recunoşti pe Dl. Bun Simţ şi ce faci tu ca el să nu moară? Spui te rog când ceri ceva şi mulţumesc la sfârşit, pui telefonul pe vibraţii în autobuz, vorbeşti în şoaptă pentru a nu deranja, aştepţi să coboare lumea din metrou înainte să urci, laşi comentarii cu bun simţ pe unde treci, respecţi spaţiul personal al celorlalţi? Ce faci? Ce facem? Nu-l putem lăsa să moară.

  • Ce-ai făcut în Ora pământului?

    ora-pamantuluiDupă ce am scris 10 chestii de făcut pe întuneric, în principal pentru Ora pământului, eram gata pentru eveniment, doar că nu luasem în calcul al treilea membru al familiei, care la un an, nu prea apreciază activităţile cu caracter adult 🙂 Oricum, cu vreo zece minute înainte, ne-am pregătit lumânările, le-am aprins şi le-am pus prin toate camerele, inclusiv pe pianul din baie.

    Cu toate că nu sunt microbist, când joacă naţionala mă uit cam tot timpul. De data asta m-am gândit că pentru mine Ora pământului este mai importantă decât meciul. După ce am văzut a doua repriză, mi-a părut rău că nu a fost evenimentul „Două ore ale pământului”, în felul ăsta nu mă mai enervam.

    Revenind, ca să fie treaba totală, când a venit momentul, am decuplat siguranţa generală, chestiile din congelator erau bocnă, aşa că într-o oră nu aveau cum să se dezgheţe. Cronologic vorbind ne-am jucat cu bebe şi apoi am cântat la chitară, arii celebre, cum ar fi uuuuuun eleeeefaaaant, se legăăănaa, pe o pâââânzăăă de păiaaaanjeeen şi câteva bucăţi şi pentru noi mai din tinereţe (Compact, Pasărea Colibri etc). După asta, iar ne-am jucat cu bebe, care n-a avut nici o problemă cu lumina mai difuză din toată casa. Ora a trecut foarte repede.

    Puţin demotivant a fost să ne uităm pe geam şi să vedem multe lumini aprinse în blocurile din jur şi iluminatul public pornit, cu toate că Primăria spusese că va participa la eveniment.

    Tu ce ai făcut?

  • Copilul meu se trage din maimuţă ?

    copil-maimutaFoarte simplu ar fi dacă m-aş mulţumi să mă uit în oglindă. Îmi umflu puţin obrajii şi trag de urechi în faţă. Clar, dubiile îmi sunt spulberate. Sunt ortodox, nu foarte credincios, dar totuşi, de câteva ori pe an merg la biserică. Pe de altă parte, nici nu pot spune că nu mi se pare posibilă teoria evoluţionismului. Cum ziceam şi în alte articole, avem un pitic, are deja un an. L-am tot studiat şi am realizat că are nevoie de interacţiune cu copii de vârsta lui, aşa că nu trece o săptămână fără să avem o vizită a unei familii cu un copil mic la noi, sau să mergem noi într-o vizită de genul ăsta.

    Este uimitoare asemănarea dintre ei şi maimuţele. Din documentarele de pe Discovery am înţeles că şi maimuţele au o inteligenţă deosebită. Câteva alte întrebări îmi rămân încă nerăspunse:

    1. Dacă omul se trage din maimuţă, de ce mai există încă maimuţe?
    2. Dacă omul se trage din maimuţă, unii de ce nu s-au tras de tot?
    3. Dacă omul nu se trage din maimuţă, cumva maimuţele se trag din om?

    Revenind: observând micuţii, este clar că majoritatea acţiunilor lor sunt instinctive. Fiecare doreşte jucăria care este în mână la celălalt, dar nu în sensul de a renunţa la cea din mâna lui. O palmă dată în cap poate reprezenta un gest de violenţă sau felul în care piticul îl mângâie pe celălalt. Mişcările fine, la vârsta asta sunt încă departe de a fi deprinse.

    Concluzia mea este că, pentru a se trage de tot din maimuţă şi a fi în totalitate uman, este nevoie de părinţi implicaţi şi responsabili. Mai târziu, probabil un factor cel puţin la fel de important va fi şi anturajul în care ajunge. Că degeaba are o pornire umană  de acasă dacă se bagă într-un grup de cimpanzei. Poate că din cauza asta mai există maimuţe, pentru că nu renunţă la comportamentul instinctiv. În sfârşit am înţeles şi eu adevărata valoare a cenzurii comportamentale şi sunt total convins că nu este ok să faci tot timpul ce-ţi vine, mai trebuie să mai şi gândeşti. Cred că asta face diferenţa între oamenii oameni şi oamenii maimuţă, nu?

  • Striptis fără probleme

    striptisScriam anterior de striptis în pauză şi defineam două probleme: 1. ele – prietenele, soţiile care sunt deranjate de vizitele prietenilor, soţilor la striptis şi 2. noi – soţii sau prietenii,  care cu toate că ştim că le deranjează, continuăm să mergem la striptis. Cum eu sunt un mare norocos, cu o căsnicie foarte fericită, am discutat problema cu soţia şi este treaba este aproape rezolvată.  Pe bune. Nu, nu am mers cu ea la striptis, încă.  Asta rămîne în plan, dar discutând pe subiect, am înţeles că problema cu striptisul a apărut datorită gândului că aş putea să o înşel cu vreuna de acolo,  chestie evident eronată, deoarece existau două variante:

    1. fără bani – imposibil, nu cred că sunt un mare gigolo şi că abia aşteaptă vreo stripteoză să şi-o tragă cu mine;
    2. cu bani – imposibil, pentru că nu sunt de acord cu asta (să dau bani pentru sex) şi oricum în locul în care mergem de obicei nu cred să se practice prostituţia, sau nu ştiu eu, sau nu vreau să ştiu eu.

    Deci, ce să mai, ieri am avut şedinţa de logistică, aia cu multă băutură, după care am trecut şi pe la bibliotecă (pentru prim cititor/cititoare bibliotecă = bar de striptis). Chiar în două locuri am fost, insă, paaaarrraaaaaadoooox (mai mult…)