Pauza mea

Categorie: Blog

În pauza mea scriu pe blog şi ce alt loc ar fi mai potrivit decât pauzamea.ro? Scriu despre ce îmi vine, subiecte serioase ca stresul, utile ca modul în care poţi scăpa de mahmureală sau diverse comentarii asupra unor ştiri deosebite.

  • Tipuri de insistenţă

    insistentaCu toate că insistenţa reprezintă în anumite cazuri chiar o condiţie de bază a succesului, pentru mine, pe total, exeperienţele în ceea ce priveşte insistenţa sunt majoritar neplăcute. Nu vreau să detaliez prea mult nici cu cine se învecinează (nesimţirea, indolenţa, perseverenţa, consecvenţa, prostia etc), nici cum grădina lui Dumnezeu este mare dar mulţi au sărit gardul. Vreau doar să surprind câteva tipuri de insistenţă.

    Insistenţa profesională

    Sunt anumite cazuri când văd persoane insistente cu motive bine determinate, care-ţi urmăresc obiectivele şi folosesc insistenţa pentru a dărâma anumite bariere în drumul lor. Pe de altă parte, tot aici cred că se încadrează şi insistenţa aia cronică, pe care eu o asimilez agenţilor de vânzare. Hopa,  am încă o prejudecată.  Îmi aduc aminte o fază cu un agent de asigurări, de fapt o agentă, care teroriza acum ceva ani un fost coleg de servici. Râdeam cu toţii de el cum încerca să scape de ea şi nu putea. La început mai discret, apoi pe faţă, dar totuşi nu reuşea.  Era iarnă, dimineaţă. Îl sună. Disperat, aruncă telefonul. Răspund eu şi tipa nu îşi dă seama că vorbeşte cu altcineva. Eu zic ceva de genul… dar chiar nu vă daţi seama că nu aveţi şanse să îmi vindeţi pachetul ăsta de asigurări după atâtea refuzuri şi insistenţe? Ea, răspunde ceva asemănător cu …insistenţele m-au dus departe, nu pot să accept un refuz. Atunci îmi pică fisa şi îi spun că probabil are dreptate. Îmi spune că vrea să ne întâlnim în persoană pentru a-mi detalia „avantajele” ofertei. Nu avea birou, deci trebuia să ne întâlnim undeva în centrul oraşului. Stabilim întâlnirea peste o oră. Evident ea este acolo şi din nou evident, eu nu. A aşteptat vreo 20 de min şi sună. Colegu’ pasează telefonul, eu: da, scuze că nu am ajuns, mai durează vreo 25 de minute e ok? Ea: binenţeles, vă aştept. Nu vreau să te plictisesc aşa că îţi imaginezi repetarea acestei situaţii de vreo 3 ori, după care la ultimul apel îi spun că nu mai pot să ajung. Asta era deja enervată şi-mi spune că aşa ceva nu este posibil, blablabla bla şi închide telefonul. Succes. Colegul îmi dă o bere că a scăpat. A doua zi dimineaţa primeşte un telefon… Deci tipa era bolnavă cronic de insistenţă. Boală profesională probabil. (mai mult…)

  • Politeţea costă timp

    politeteAm venit  de la servici  în jur de şapte. Am parcat maşina şi când am ajuns în faţa uşii de la bloc am observat în geam că în spatele meu mai veneau nişte vecini. Aleea de la intrare nu cred că are mai mult de 7 metri, aşa că nu a durat mai mult de 5 secunde să ajungă la uşă, cred. Ne-am salutat, mi-au mulţumit că le-am ţinut uşa deschisă şi am plecat mai departe. O fază normală, nimic surprinzător, nu?

    Am urcat pe jos cele două etaje, că asta ar fi printre puţinele exerciţii fizice pe care le-am mai făcut zilele astea (în afară de cărat cumpărături) şi am ajuns acasă. Pe trepte mă gândeam totuşi ce însemnă gestul meu. Nimic, dacă îl iei ca atare. Dar, cred că astfel de gesturi de politeţe, oarecum rudimentară, le fac de 4-5 ori pe zi, deci cam 25 de secunde pe zi. Nimic relevant. La nivel de un an înseamnă două ore şi jumătate. Luând în calcul că nu le-am făcut de când m-am născut, să zicem că am început pe la 15 ani, şi că mă opresc pe la 65, ar fi 50 de ani, deci 125 de ore, adică 5 zile şi ceva. Hm nu este chiar aşa de mult. Şi nu, nu vreau să mor la 65 de ani, poate chiar o să trăiesc mai mult, dar mă gândesc că ramolindu-mă o să uit de politeţuri d-astea. O să-mi ia un sfert de oră să trag un pârţ. (mai mult…)

  • Despre prejudecată, prejudecăţi

    prejudecataAm plecat de la ideea de a afla dacă prejudecata, sau mai bine zis prejudecăţile pe care le am, mi-au făcut, îmi fac şi îmi vor face bine sau rău. Şi de unde să încep dacă nu de la definiţia prejudecăţii…

    PREJUDECÁTĂ, prejudecăţi, s.f. Părere, idee preconcepută (şi adesea eronată) pe care şi-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoaşterea directă a faptelor (DEX 98 via webdex.ro)

    Deja mi se clatină puţin concepţia pe care o aveam, adică, nu mă gândeam că prejudecata presupune, de obicei, să-ţi faci o impresie fără să cunoşti faptele. Mai bine fac un exerciţiu transparent de introspecţie, dacă nu mă lămuresc eu, măcar să-mi spui tu unde greşesc, deci, lăsând de-o parte o lectură cu mândrie şi prejudecată, să luăm câteva exemple d-ale mele:

    • Ţiganii sunt hoţi;
    • Negrii miros urât;
    • Funcţionarii publici sunt incapabili;
    • Femeile nu ştiu să şofeze;
    • Homosexualii au probleme psihice;

    Mai scrisesem câteva, dar nu prea erau prejudecăţi, aşadar să ne concentrăm pe cele de mai sus. Am mai scris despre ţigani, mediu şi reciclare, tocmai datorită faptului că mă mustra conştiinţa asupra prejudecăţii ăsteia. Vreau să nu fiu rasist, sper că nu sunt, şi totuşi mă uit că două dintre prejudecăţi sunt legate de etnii. Sunt rasist, băga-mi-aş. Nu vreau. Ce fac?  Să mă dau prin cacao şi să cânt rap? Nu, cred că renunţ la a doua. La prima nu pot frate, asta e! A doua chiar că e o prejudecată tâmpită. De unde pana mea să ştiu eu cum miros negrii că în toată viaţa mea am întâlnit vreo 3 (nu chiar mititei), am dat mâna cu ei şi am trecut mai departe. Da, clar, renunţ la asta. (mai mult…)

  • Şedinţa de logistică

    sedinta-de-logisticaAm mai scris în câteva rânduri despre ea. Pentru nou veniţi, asta este o întâlnire lunară a departamenului, când mergem cu toţii într-un loc, mâncăm şi bem până nu mai putem, pe banii noştri (din păcate). Oricum, evenimentul mi se pare total necesar, cu multiple beneficii…

    Şedinţa de logistică – avantaje

    1. Ne cunoaştem mai bine. Nu ştiu dacă am mai zis-o, dar eu sunt de părere că la servici nu poţi să cunoşti omul, poţi doar să cunoşti colegul. După servici, la un pahar de vin, o bere, o palincă etc., abia atunci cunoşti omul, şi atunci începe mugurele de prietenie adevărată;
    2. Creşte spiritul de echipă şi mândria de apartenenţă la un grup oarecum exclusivist – am mai lărgit grupul în ultimul timp şi cu reprezentanţi de la alte departamente (calitate, inginerie), dar nucleul de bază rămâne logistica;
    3. Resetăm contorul de frustrări – (mai mult…)

  • Ce-ți inspiră respect?

    respectMă gândeam în seara asta la respect, la ce-mi inspiră mie respect, la ce ar trebui să-mi inspire respect și am concluzionat cam așa:

    • Vârsta – poate nu ar fi trebuit să fie chiar primul argument pe listă, dar ăsta mi-a venit primul în minte. Probabil datorită educației, ai mei m-au crescut cu respect pentru cei mai în vârstă. Și acum am tendița de a vorbi cu dvs. unor persoane mai în vârstă,  care de altfel nu impun sau cer așa ceva. Că merită sau nu respectul este altă discuţie;
    • Profesionalismul – am detaliat subiectul în articolul A fi sau a nu fi profesionist, dar îmi este destul de clar că un profesionist, cam în orice domeniu, inspiră respect, cel puţin pentru cei din domeniul respectiv;
    • Pasiunea – îmi inspiră respect oamenii care fac lucrurile cu pasiune, sunt și excepții, adică ăia care fac bombe de exemplu, pot s-o facă ei cu toată pasiunea din lume, că respect pentru ei n-am; (mai mult…)