Pauza mea

Categorie: Blog

În pauza mea scriu pe blog şi ce alt loc ar fi mai potrivit decât pauzamea.ro? Scriu despre ce îmi vine, subiecte serioase ca stresul, utile ca modul în care poţi scăpa de mahmureală sau diverse comentarii asupra unor ştiri deosebite.

  • Din pauză în pauză

    pauzaEra cât p-aci să încep cu faptul că n-am mai scris pentru că am fost plecat în weekend la munte, că în timpul săptămânii am fost plecat puţin mai departe, pe unde împachetează marmotele ciocolata şi mai apoi pe unde berea nefiltrată e la mama ei acasă, dar mi-am dat seama că sunt prostii. În vremurile astea de hiperconectivitate, astea sunt prostii, dacă vroiam cu adevărat să scriu o puteam face de oriunde, că vorba aia, laptopul a fost la mine, reţele wireless sunt peste tot, ca să nu mai vorbesc că 3G-ul pune tot webul la câteva taste distanţă prin mobil.

    Clar, trebuie să mă gândesc la alte motive. Hmm. Îmi aduc aminte că a scris Cătălin aici un gând aleator cu privire la faptul că niciun blog nu este de neînlocuit, iar eu m-am apucat să comentez că poate pentru toţi ceilalţi blogul lui este uşor înlocuibil, dar pentru proprietar nu. Un comentariu pueril din partea mea. Binenţeles că niciun blog nu este de neînlocuit, asta chiar şi pentru deţinător. Pentru mine a devenit o certitudine în momentul în care am început să public articole chiar mai rar de unul pe săptămână. Din câte văzusem anterior, cam asta era o limită minimă pentru un blog respectabil. Ete fleoşc! Prefer să scriu atunci când îmi vine, nu cu normă impusă şi să stau să mă gândesc ce să mai aberez.

    Vroiam ieri să scriu un articol despre incompetenţa, sau lipsa de profesionalism a BRDului. După experienţa cu chitanţa de la bancomat, chiar, să le mai trimit un forward cu cererea mea de amplasare a unor coşuleţe pentru hârtii lângă bancomate, am păţit încă una interesantă. Am un cont cu un card folosit pentru plăţi online unde nu ţinem sume disponibile decât atunci când avem de făcut vreo plată. Ultima plată o făcusem acum vreo două săptămâni, sau trei, când am cumpărat un alt cărucior sport pentru bebe, pentru că cel dinainte era vai de steaua lui. Intru ieri pe brd-net şi văd sold negativ, situaţie teoretic imposibilă, pentu că nu am descoperire de cont, aşa că sun la Vocalis. Răspunde o, o, o fiinţă. Avea şi nume. Durează o perioadă în care mă întreabă cam de toate, dată de naştere, buletin, adresă, nr de telefon, unde lucrez etc. parcă niciodată nu m-au întrebat atâtea lucruri. Oricum, după ce ne lămurim că eu sunt eu, încep cu descrierea problemei, adică faptul că am sold negativ pe cont. Îi explic că am făcut o plată pe internet în urmă cu ceva timp, că suma a fost blocată din disponibil, că acum a fost debitată din cont, cu comisionul corespunzător de tranzacţie, doar că suma blocată a rămas acolo. Ea zice o poveste mai lungă, fără legătură clară cu problema mea. Eu o întreb din nou, cum pana mea se poate întâmpla aşa ceva, adică, vorba aia, au soluţii soft de ultimă oră, nu? Ea zice că este o eroare de comunicare. Eu revin. Banii au fost bolcaţi în vederea efectuării plăţii către furnizor, plata a fost făcută, suma debitată din cont dar rămasă în continuare şi blocată. Ea zice că este o eroare de comunicare cu furnizorul. Eu o întreb dacă în cazul în care există o eroare de comunicare cu furnizorul se face plata şi ea zice că nu. Atunci o întreb din nou de ce a fost debitată suma din cont şi comisionul de tranzacţie. Ea aberează din nou. Eu o mai întreb ce se întâmpla dacă de exemplu eu aveam în cont 5000 ron, făceam o plată de 2500 ron, suma îmi era debitată şi rămânea în cont? Adică eu, mai puteam să retrag cei 2500 ron ce ar fi rămas în urma plăţii? Ea zice nu. Păi să nu mă enervez? Dacă Doamne fereşte aveam nevoie de banii ăia, banii mei, din contul meu la banca lor de căcat şi nu puteam să-i scot pentru că nu ştiu ce eroare de comunicare s-a întâmplat? Mi-a spus că suma va fi deblocată dar nu se poate pe loc, ci în următoarea zi. R-aţi ai dreculii de handicapaţi cu banca voastră BReDetardată. Uite că poate asta trebuia să scriu într-un post separat. Data viitoare, deşi sper să nu mai fie cazul… Noapte bună!

  • Îmi place la ţară

    la-taraDa, îmi place la ţară. Îmi aduc aminte vacanţele de vară când plângeam acasă că eu nu am ţară. Toţi copii plecau la bunici la ţară. Eu unde să mă duc, că ai mei stăteau mai în centrul oraşului decât mine… De data asta am mers la ţară la bunicii soţiei, la Colceag City, la vreo 35km de Ploieşti. De ce îmi place la ţară? Ete d-asta:

    • pentru că dimineaţa, mirosul de iarbă cosită plină de rouă îmi şterge orice urmă palidă de stres;
    • pentru că micul dejun, prânzul şi cina în aer liber au alt gust frate;
    • pentru că este singurul loc unde toată lumea dă bună ziua indiferent dacă te cunoaşte sau nu;
    • pentru că apreciez mult mai bine confortul de acasă după două zile fără apă caldă şi cadă;
    • pentru că nu auzi claxoane şi tramvaie trăncănind pe şine, iar a inspira profund este o plăcere;
    • pentru că animăluţele din cărticelele pentru copii iau viaţă şi prichindelul poate face ochişorii mari, mari când vede calul şi viţelul aproape;
    • pentru că brânza cu roşii şi ceapă proaspătă din brazdă pârâie gustos între dinţi;
    • pentru că fericirea copilului murdar pe faţă fugind în funduleţul gol prin bătătură este evidentă şi revigorantă;
    • pentru că apa rece din fântână scoasă cu mâna ta e mult mai bună decât orice apă plată îmbuteliată în mediu steril controlat;
    • pentru că să scoţi un bulumac din pământ face mai mult decât cinci antrenamente la sală şi-ţi creşte respectul pentru muncă;
    • pentru că stelele de pe cer sunt mai luminoase, mai aproape, mai vii;
    • pentru că grătarul făcut în curte arde totul mai încet, chiar şi când te scapi în ţuici şi table cu cumnatul;
    • pentru că într-o cămăruţă mică de la ţară, intimitatea te aduce mai aproape de adevărata valoare a familiei de demult;
    • pentru că nu mai eşti între patru pereţi şi apreciezi altfel natura şi libertatea;

    Poate că dacă îmi petreceam verile la ţară când eram mic nu apreciam aşa de mult toate chestiile astea. Sau poate dimpotrivă, le-aş fi apreciat şi mai mult. Răspuns final b).

  • Oneşti, onest

    Am fost la un botez sâmbătă, la Oneşti. Drumul destul de bun (pe ruta Ploieşti-Buzău-Focşani-Oneşti) l-am făcut cam în 3 ore, fără viteză mare că eram cu bebe care şi-a dat doctoratul în operetă şi la dus şi la întors. Ne-a făcut mare plăcere să revedem prietenii noştri care au acum al doilea copil, o fetiţă. Am stat la hotelul Trotuş, curat, camera mare, dar nimic deosebit. Bebe a adormit exact când am intrat în Oneşti, iar când eram în faţa hotelului, 10 min mai târziu, bineînţeles că s-a trezit. Am urcat în cameră cu speranţa că va adormi la loc, dar ne-am amăgit de pomană. După vreo două arii celebre în si bemol, l-am scos afară la plimbare. Orăşelul este curat şi oamenii paşnici, cel puţin pe unde ne-am plimbat noi, pe strada din faţa hotelului. Şi aici am prins evenimentele ce urmează… (mai mult…)

  • Să nu mor prost

    sa-nu-mor-prostVroiam să scriu ceva mai general dar titlul Să nu mori prost ar fi vizat prea puternic şi direct cititorul. Adică pe tine, tu. Şi nu mi se pare corect, aşa că, mai bine vorbesc la persoana întâia singular. Să nu mor prost, eu. După puţin cuget, devine evident că este imposibil. Poate chiar prost nu o să mor, dar inclut, cu siguranţă. Sau, oare ce o fi însemnând să fii cult? Nu ştiu. Ceva din bunul simţ pe care-l am îmi spune totuşi că eu nu pot fi un om cult. Nu citesc şi nici nu am citit suficient în viaţa mea. Mă refer aici la literatură, istorie etc. Lucrări de specialitate am citit poate prea multe. Asta aşa ca să mă dau şi eu mare, să nu par chiar total incult 🙂 Nu de alta, dar îmi aduc aminte în facultate cum era o plăcere să învăţ teorii economice din cărţi de la Consiliul Britanic decât din manualele alor noştri. Era incredibil de uşor de înţeles o idee dintr-o carte în engleză, în timp ce am avut surpriza să nu înţeleg mai nimic din câteva manuale în limba română. De ce? Probabil pentru că erau scrise de români prea culţi. Noroc că nu-mi aduc aminte nume de profesori. Mi-au trebuit câţiva ani să-mi dau seama că nu ei sunt adevăraţii profesori, ăia pe care îi asculţi şi te gândeşti ce tari trebuie să fie să ştie atâtea lucruri care nici măcar separate nu pot fi înţelese de neiniţiaţi. Mai târziu am învăţat că un adevărat profesor este cel care transformă cel mai complex şi complicat concept într-o frază sau chiar propoziţie simplă, inteligibilă chiar şi pentru un pitic intelectual. (mai mult…)

  • Născut sau învăţat?

    nascut-sau-invatatMă gândeam zilele trecute cum au putut unii să ajungă aşa de departe. Cred că sămânţa de gând a fost sădită de filmul Valkyrie care prezintă una din încercările nereuşite de a scăpa de Hitler. Şi, mă gândesc, cum naiba a ajuns aşa departe viermele ăsta cocoşat? Bineînţeles că mi se pare abominabil ce a făcut, dar totuşi cum a ajuns până acolo? Adică, chiar aşa, nu a reuşit nici unul să-l împuşte, să-l otrăvească, să-l înjughie până la moarte cu un beţişor mic, mic şi neascuţit? Revenind la ideea de bază a articolului, omul ăsta, monstrul ăsta, a fost născut aşa sau a învăţat să fie aşa? Cu siguranţă nu poate fi vorba de alb sau negru în discuţia asta, dar totuşi, o concluzie mai albă sau mai neagră ar trebui să obţin, sper.

    Mai departe, Napoleon, care spunea că fiecare soldat poartă în raniţa lui un baston de mareşal, milita pentru varianta cu învăţat. Toţi ne naştem cu potenţial, depinde cum îl utilizăm. Bineînţeles că mai este şi partea cu contextul, cu şansa sau norocul, cu dorinţa de reuşită, consecvenţa şi perseverenţa, şpaga în România, bla bla bla. Prea multe variabile. Totuşi, nici în cazul lui n-aş putea să aleg geniu născut. Mai este bineînţeles şi altă problemă, aceea că nu ştiu să aleg, că nu am cultura necesară şi suficientă pentru a alege în mod corect. Ce scriu sunt simple bănuieli. Mai departe, ce-mi mai vine în minte?

    Beethoven, aici chiar mă duc mai mult contraintuitiv spre învăţat. Se poate să te naşti cu gamele muzicale ştiute? Nu.  Nu spune că da. Dacă zici da, zi-mi gama si bemol. Poţi avea o înclinaţie. Poţi avea şi o declinaţie, adică o înclinaţie în partea cealaltă.  Pe de altă parte dacă te naşti doar talentat, dar nu aprofundezi prin studiu, rămâi undeva prăfuit de mediocru. Ca paranteză am văzut într-o seară pe Lis cântând behăind asincron dar live. În cazul lui cred că a fost născut afon, că, să înveţi să fii afon, cel puţin aşa de bun cum este el, nu cred că se poate.

    Obama, pe care nu ştiam că-l cheamă şi Hussein, a ajuns departe. În cazul lui aş paria pe învăţat, că are o grămadă de şcoală la activ. A avut şi el parte de şansă şi context, dar este acolo unde a ajuns. He, ce tâmpenie am scris. Oricum, mai fusese unul care a visat, Martin Luther King, şi uite că visul lui s-a cam împlinit.

    Einstein (n-am mai pus legătura tot către Wikipedia că deja mă obosea revenirea la acelaşi loc, cu toate că este de valoare) cred că este un exemplu şi pentru varianta cu naşterea, că totuşi prea a fost ciudăţel. Şi nu mă refer la înfăţişare. Citisem că a avut destul de multe probleme în parcursul său şcolar, irelevante însă, dacă stai să te gândeşti că a schimbat cursul istoriei.

    Inteligenţa parcă citisem că se naşte. Prostia înseamă că la fel. Un om prost nu poate deveni inteligent. El este prost punct. Chiar dacă învaţă lucruri, el dobândeşte mai multe cunoştinţe, dar nu devine inteligent. Inteligenţa presupune treaba cu rotiţele care se învârt, conexiuni, algoritmi, combinări şi combinaţii şi paaana mea. Nu reuşesc totuşi să găsesc nişte exemple care să fie clar apropiate de născut, nu învăţat. Nu cred că nu există. Ceva propuneri?